Pe malul zorilor

-a trecut un om-

Pe o vale, printre dealuri, Se strecoară, pe sub maluri, Lacul răbufnind din ceață, Spărgând liniștea cu valuri. Zorii-și cer dreptul la viață, Copleșiți de neguri sure. Mai lăptos ca niciodată, Cerul vrea lumini să fure. Raze reci, tremurătoare, Fără vlagă rătăcesc; Să străbată-nvolburarea, Doar nebunele-ndrăznesc. Câte-un pic din nemișcarea Necuprinsului abis, Se preface, iluzoriu, În imagini ca de vis. Lin, în șoapta învierii, Vântul, faldurii răstoarnă. Umbre-nfricoșate urcă, Și se zbat, și se destramă. Îndrăznind, neputincioasă, Să mai miște, vag, un ram, Salcia bătrână plânge, Pentru cei pierduți din neam. Lin, culorile prind viață, Chiar de-s șterse, ca de var, Și-n lumina revărsată, Reci, în ochi, mai ”crude” sar. Verdele, în luciul apei, Cu albastrul se înfruntă. Străveziu, cu creasta-ngustă, Sare-un val, gata de luptă. Ca nebunul, în voință, Se repede-n mal… iar… iar. E primit chiar cu răbdare, Și primește-un băț, în dar. Este doar o creangă ruptă; Ram, cu flori, ieri, s-a numit. A trecut un om pe-acolo; Doar secunde-a mai trăit.