Regina nopții

-Roxana-

Undeva, există-n lume, O făptură ca de vis. -Vino-n viață, nu te teme! E doar una, nu-i cu ”bis”! Timpul a făcut, splendoarea Să renască din ”boboc”. Răii i-au sorbit savoarea Înainte de soroc. S-a ”deschis”, ”Regină-a nopții”, Floare-a patimii plăcute, Cu petale albe-n șoapte, Calde-n sărutări tăcute. Cupe mici, cu elixirul Dragostei neîntinate, Răscolesc simțu-n delirul Sânilor ”sorbiți” în parte. În vârtejul pasiunii, Trupul freamătă de dor. Se deschide-n alintare, Și-n extaz ajunge-n nor. În lumina blândă-a Lunii, Singură, la fel ca ea, Joac-un rol pe scena lumii, Ca o divă, ca o stea. O Crăiasă-n mreaja falei, Ce se-oferă tuturor, Pe o pagină-n revistă, Prin ”accesul” ochilor. Viața arde ”răsuflarea”, Și ca suflet și ca sens, Se deschide-n flăcări floarea; Roiu-n jurul ei e dens. Eu rămân cu amintirea Unor zbateri cu-n rost vag. Îndoiala mi-a menirea, Cu cortina ca un prag. Faldurii ce cad ridică Noi sclipiri în ochii vii. Gongul bate fără frică: Început, final… nu știi. Am găsit petale fine, Puse-n file, la presat, Ca să fie admirate, De femeie, sau bărbat. Mă-ntrebam cum e mai bine, Și răspunsuri nu găseam. Nopțile, cu ore pline Le uram?… sau le doream?…

(Pt. Roxana, un omagiu, un reproș, un sentiment, din partea lui O).