Tăceri profunde

Tăceri profunde ne-nconjoară Și ne ascund de ochii vieții; Ca hoții-n suflet se strecoară, Văzute ”strâmb”, prin pâcla ceții.

Hrănite doar cu suferințe, Se cred stăpâne absolute, Și ard pe cetina uitării, Doruri trecute, acum oculte.

Arar, când vuietul iubirii, Le zdruncină, în lungi suspine, Mai credem iar, ca sinceri fraieri, În viața cu ”plăceri canine”…