Tontolici și ”vorbăria”

-ai…ai!-

Mi-am pierdut timpul cu Toto, Să-l învăț să ”placă”; Mârâia la ”lumea fină”, Și lătra la ”vacă”. -Colți-s buni de ros un os, Nu să-i scoți la ”fețe Strălucite”, prin averi, Ce nu-s toate hoațe. -Unele…dar, restul au Ceva ”calitate”? Căci, ce știu, cinstit nu poți S-aduni ”cantitate”. -Ești pervers și în gândire, Nu numai în fapte. Ei ”probează”, prin câștig, Că nu-s ”papă-lapte”. -Deci, respectu-i cu-venit, Meritat adică, Pentru cei ce îndrăznesc Să ia, ce nu ”pică”? -Cam așa, și nu prea-prea… Ce mă- fac cu tine? Dar, ceva-ceva o fi, Căci prea o duc bine. -Ești ambiguu rău de tot: Vrei să avut… n-ai vrere. Când poftești la câte-un os, Poți să-l ”iei”… sau cere. -Cu cer-șitul nu mă-mpac; Mila e pe ducă. Iar de luat, ia cam mereu, Cine, ce apucă. -Nu ajungi, sau n-ai cu ce? Mâini ai, doar nu labe. Dacă nu le ”înrolezi”, ”Forțele” ți-s slabe. -Bravo, văd c-ai priceput Ce-i cu ”lumea bună”! N-o mai mârâi, nu-i așa? Poți lătra la Lună! -Și cu ”vaca”, ce să fac? Mă ”calcă pe coadă”, Fâlfâindu-și țâțele, Lumea ca s-o vadă. -E și ea, așa cum e; Suge cine poate. Ce să-ți fac, că ești ”colțos”? Fi ”mieros”, și-ai lapte! -Vrei să nu mă ”dau”, ”la” ei, ”Cu”, s-o poți tu face? Bine, latru la comenzi, Dare te costă… Pace?!…

Și așa m-a ”dus” potaia ”Vorbărind”; știa de ”os”. Îl păstram de ”zile negre”, Ca să am ceva de ros.