Trăiri în ”depărtare”

Orele, în ”depărtare”, Par mai lungi ca orișicând. Viața nu mai pare vie, Și-i trăită, mult, în gând. Gesturi ”mari”, par ne-nsemnate; Rostu-și pierd, sau nu îl au. ”Timpurile”-ncețoșate, Clipe lungi, tot iau, nu dau. Râsul e o amintire, Îndoielnică, de fapt. Zâmbetul, parcă cu vină, Se roagă, de-a fi iertat. Trupuri stinse, fără vlagă, Mișună în sens restrâns. Se întinde, ca o plagă, Doar tăcerea, fără plâns. Din cuvinte, curge teama De-a dori ceva mai mult. Cu trăirea se împacă; Visele s-au stins demult. Anii trec, soția-acasă, Are-o droaie de copii; Câte unul mai întreabă: -Câți ai tăi, sincer, or fi? Glume sunt, dar, ”nesărate”, În necaz se ”înăcresc”. Au o calitate însă: Mai arată că trăiesc.