George RogozPoezie și proză

Jocul „De-a Trăitul”

Vecini

Noaptea e senină, Și-o trăiesc ca „dus”. Stelele-și arată Nasul cam pe sus.

Miezul nopții ”bate”; Eu mă-nvârt pe ”jar”. Chiote răsună; Liniște-i mai rar.

Hărmălaia-i mare, La vecinii mei; ”Rad” pahare-ntr-una, Ca demni ”pui de zei”.

Sunt „bărbați-de-viță”, Cum cred, și se „dau”; O cam „fac de oaie”, Blană chiar de n-au.