George RogozPoezie și proză

Jocul „De-a Trăitul”

Viața-n ”sat de mal”

-simplă relatare-

Grav, un tunet se aude; Fumurii, norii tresar. Viața-n salturi jucăușe, ”Vântură” un ”sat de mal”. Orizontu-și schimbă fața, De tristețe-negurat. Falduri vineții se lasă, Peste lacu-nsingurat. Fața lui, de vreme arsă, Tulburată e de vânt. Mișcătoare, unda-n transă, Se prelinge spre pământ. Ca un Noe-ntr-o copaie, Un bătrân, cu-n băț vâslește. Plasa s-a-ncurcat, și apa Îl învârte de-l prostește. Cu înjurături, spurcata S-a lăsat scoasă-n final; Mulți carași și o mârliță, Și-au lăsat frații sub val. -Ionelo! Strigă moșul, La nepoata-i subțirică, Ce, desculță și plouată, Lipăia-n mocirla mică. -Trag la mal! Vin-o acolo! Știi, la malul cel abrupt. Adu-mi sacul vechi, cu plasa! Zdreanța asta, iar s-a rupt. Dupun timp, cu el în spate, O treime plin de pești, O copilă-ncovoiată, Urcă-n sat… nu sunt povești. Au mâncare… și de-o bere; Chiar și-o țuică, la bunic. Va veni și el, pe seară; Că îl plouă, nu-i nimic. Cinci copii, cu o bunică, Și un tată cam ”udat”, Cu o mamă ”slabă-n minte”, Ce-a plecat… și i-a uitat. Ceru-și toarnă-ncet urgia Peste-o lume tristă-n tot. Viața nu urlă, ”câinoasă”, Fiindcă-i trai, și n-are bot… (pt. I.P.)