Viața pare-un loc de veci

Răscolite, în suspine, Florile zâmbesc, și pier. În cortegiul Omenirii, Lung e drumul către Cer.

Lacrimi vii, ca stropi de rouă, Se preling pe fețe reci. În vâltoarea, dintre fapte, Viața pare-un loc de veci.

Stelele-n Clepsidra Sorții, Se tot pierd în Nesfârșit. Ghicitori în rău și bine, Prevestesc doar ”Asfințit”.

Doar Lumina, îndurerată, Că iar singură-a rămas, Se întunecă la față: Pe Pământ iar ”bate-un ceas”.