Groapa
Costelivă, Viața Săpa un mormânt, Săturată parcă, Să bat-un Pământ. Lângă ea, o Foame, Dintre-acelea vii, Surâdea, patetic, Ca-n oricare zi. Nonșalantă, Clipa Cu Timpu-n păr strâns, Fără de cuvinte, Se punea pe plâns. Cu gândul aiurea, Cât îl mai avea, Disperarea crudă, În clopot lovea. Zgomotul Tăcerii Mai că răbufnea, Din limba bronzată, Când încremenea. O Iertare-n silă, Cu-o Milă copil, Susținea Moralul Palid și debil. Spectatori cu ziua, Cârcoteau decenți, Ca să nu își piardă Traiul de doi cenți. Ziariști, grămadă, Cum le șade rău, Se-ntrebau: ”Când Viața Va ajunge-n hău?” Ghinion, întoarsă De un spirit dus, Viața, dintr-o dată, Săpa groapa-n sus…