Prea mulți

Prea mulți, cu mâinile pe piept, Se pierd pe-un drum necunoscut, Căci numai Unul s-a întors, Să spună sincer ce-a văzut.

Prea repede Îl uită mulți Din cei ce merg pe sârma vieții, Și-n echilibrul „am-nu-am”, Dansează-n transă-n ritmul pieții.

Prea tare se aude glasul De clopot surd, în asfințit. La rugă prea puțini se-ndeamnă… E omul slab? E obosit?