Barieră-n câmpul vieții i.a

-fabulă cotidiană-

Cu o minte alterată De-o idee pasageră, Un Vițel, cam în etate, Se-nvârtea la barieră. Plecase la drum cu Leul, Și un Câine de pripas, Să-și croiască viitorul, Cam atât cât i-a rămas. Mama ei de soartă însă, Le-a pus stavilă stupid, Cu o bârnă strict formală, Fără jenă și rapid. Dincolo se vedea zarea, Unui câmp anost, bălțat, Într-o pâclă străvezie, Cu ceva ne-nsămânțat. Leul, cel cu gura mare, Și cu coama de ”arginți”, Aurii-n apusul legii, A scrâșnit, ”pornit” din dinți. Stavila-nmuiată parcă, S-a lăsat mai jos un pic, Ca s-o sară el alene, Să nu se lovească-n spic. A trecut-o fără jena De-a-și lăsa fârtați pe ”foc”, Lung privind la toanta care, Se tot ridica la loc. Câinele, ca orice javră, În ”trăire” doar ”școlit”, Cu nativă iscusință, ”Stopul” legii-a ocolit. A rămas Vițelul solo, Doar cu conștiința lui, Ce-i ”spunea” că nu e bine, Să încalci ceva, chiar ”șui”. ”Șui”, dar însă ”BARIERĂ”, Pusă-aiurea-n ”câmp” deschis, Ca să con-sfințească ”dreptul” Prostului, de-a fi ”închis”.

Sensul ei? Hai, fugi de-aicea! Ce contează-i doar că ”E”, Peste tot, în viața-n care, Prea deloc, te-ntrebi: ”De Ceee?!?!…”

-Nu-i morală!.. -E formală. -Nu-i normal… -Vezi, ai morală…