câini cu ochii goi

Florile își ”șterg” culoarea; Omul ”scapără” ”lumini”. Mugurii își pierd candoarea; Geme țara de străini.

În copaci se frânge cântul; Cad în zdrențe frunze vii. S-a oprit din drum și vântul; Numără morminte, mii.

Norii se afundă-n gânduri; Par cuprinși de-ngrijorare. Lumea se adună-n rânduri; Calcă tot în nepăsare.

Hoardele-s ne-ndurătoare, Fac din Ceruri un sterp loc; Ura e la ”căutare; ”Scuipă”-n juru-i pere-foc.

Moartea e la ea acasă; Nu se-ascunde după uși. Doar pereți are la casă; N-are ”chiriași”, sunt ”duși”.

Rătăcesc pe drum și câinii; Caută stăpâni mai noi. Au uitat și gustul pâinii; Ne privesc cu ochii goi…

(Ucraina 2025)