Căutând ceva
-teama de răspunsuri-
Visam… sau nu… că am plecat, nebun, aiurea, să caut ceva. Ce? Nu știam exact, dar simțeam nevoia unor răspunsuri la întrebările incomode, incerte, ce își pierdeau sensurile în amalgamul de probabilități, unele superficiale, altele cu implicații fundamentale asupra lucrurilor, a omului, a sentimentelor, a creativității, a creației și Creatorului, a scopului și tendințelor spre alte incertitudini, generatoare de neliniștitoare răspunsuri și neliniști, depresii și renunțări, ce făceau ca viața să-și piardă din importanța și valoarea ei material-terestră, fizică-elementară, denumită generic ”trai”, simțită, tot generic cam ”vai”, cu o brumă spirituală în sufletele ”înghețate” de teama unor răspunsuri… la întrebări nerostite, unele încă negândite… *