Calea spre Vecie

-”inculții”-

Spre Vecie, Calea-i plină- Pe o punte lungă, tristă- De inculți mari, care-n șiruri, Cred c-o șansă mai există.

Mult prea mulți își duc povara, În al simțurilor freamăt, Tot schimbându-se la față, Când prin zâmbet, când prin geamăt. În căința lor tardivă, Iar promit c-or să se-ndrepte, După ce-n lumea nocivă, Au ”urcat”, spre jos, mici ”trepte”. Cum, spre Iad, bătută-i calea, Luminată-n ”vini”, feeric, Mult prea mulți termină ”filmul”, Înșirați ca pe-un generic. Unii spun c-a fost doar ”piesă”, Pe o scenă-n ”alb-murdară”, Jucată mai mult în umbră, Ca măgari buni de povară. Alții, că au fost ”vedete”, ”Huzurind” peste-ai lor semeni, În ”regii” de ”mari guverne”, Ca bugete, nu ca oameni.

Spre Vecie Calea-i lungă; De pe ea, cad tot mai mulți. Cu ”cursuri” la ”școala Vieții”, În Credință sunt ”inculți”… *