Ce Stea... i.a

Într-un Univers pervers, Și de multe stele ”șters”, S-a pornit, din întâmplare, Un proces de ”înălțare”. Când și cum? Nu mai contează, Era seară? Sau amiază? Cert e c-a-nceput precis, Benevol și indecis. Și atunci, o stea ”apusă”, Și, în toate cele, ”dusă”, S-a certat cu-alte surate, Și și-a luat Raiul în spate. Pe Cale, cam rătăcită, Și, la ”suflet”, cam ”răcită”, A găsit o lume nouă Și, chiar s-a făcut, că plouă. Ce-i ciudat, e că a dat, Cum să spun, cam cu păcat, De ”ceva” mai altfel, viu, Și-a făcut, se pare, ”Ptiu!” Unii spun că, de uimire, Alți, de bună-simțire, C-ar fi fost ”pre-monit-oasă”, Nu o simplă ”pământ-oasă”. Resemnată, obosită, Și, probabil, cam pripită, Și-a întins Raiul spre ei, Ignorând că-s ”derbedei”. *