Ce timp

-și ce popă-

Am ieșit în stradă; Totul mă deprimă. Dar e-un ”timp” afară… Să mori, e o ”crimă”. Primul sens, de bine, E ca să trăiești Frumusețea vieții… Da, dar cât plătești… Cel de-al doilea-i însă Legat de ”adio”, Și de ”chibzuială”, Cât te mai simți ”bio”. Când îți face lista, Popa te uimește; Că nu ai de unde, Asta nu-l privește. ”Domnul vrea, și cere, Doar prin gura mea”, Spune cu mândrie, Turnându-și să bea. Ce, nu mai contează; Vinde mici la Cora. Nu-i slujbaș cu ziua, Ci patron… cu nora. Cugetând, vremelnic, Mă declar convins. E ”înfipt” ca preot; Banii au învins. Cerul mă ”apasă” Și mă trec fiori. Unde-o fi Dreptatea? Poate în alți ”zori”… Mă îndrept spre crâșmă, Ca să uit de-un gând. Ori înjur, ca alții, Ori mai cer/scriu un rând. *