”Cimitirul”

-sat fără ”față”-

Timpul a gonit din urmă Zorii cu iz tern. Ramuri rupte zac în brumă, Sub un cer etern.

Flori, cu farmec de fecioară, Dau gerului hrană. Umbre, triste-n rătăcire, ”Cad” în prag de iarnă.

Liniștea se pierde-n șoapte, Goale-n nepăsare. Lacrimi reci, căzute-n noapte, ”Ard” sub lumânare.

Vorbe aruncate-n pripă, Scurmă după ură; O vecină ține ”scorul”, ”Gângavă” la gură.

Viitor, își fac sărmanii, Preventivi, sub cruce; N-au, cu-atâtea-njurături, La Cer cum să urce.

E-un ”prezent” în ”cimitirul” ”Morților” în viață. Un cățel latră aiurea, În sat fără ”față”.