”Coțofleanca”

-cronco cârâiala-

Gângurind ca cicâr-cioara, Coțo-fleanca sfida moara, Și, cu zbaturi putrezite, Scârțâia iubiri pierdute. Muzica-ngropată bine, Nu putea prea mult a spune, Căci, în duo, cu o gaie, O făceau, corect, de oaie. Cronco-vocea de di(!) divă, Amplă, plină, de salivă, Sfârteca-n curat-neștire, Bruma-doză de simțire. Cârco-răgetul subtil, ”Înălțat”, înspre ”senil”, Se scurgea din colț de guri, Odă haitelor de suri. Pico-muzica ”cerestră”, Prăpădită ca ”terestră”, Șiroia cuvinte-scroafe, Printre giugiuleli de stoarfe. Lunga cronco-cârâială A sculat și-un mort din sală, Ce-ncântat, a dat cu clanța: -Ptiu, bătute-ar baba-Cloanța!… *