Da, dar, totuși

-de prin sat-

Ascultam, ca un novice, Doar mimând un pic de zel, Ce-un ”deștept”, ajuns pe ”cracă”, Îmi spunea: -Am fost la fel… … Ca și tine-un simplu ”nimeni”, Nu la vorbă, ci la port, Am ajuns, să dau cu piatra, În ”balta” ce-o știi, c-un ”cort”. Cu ”prostească”-nțelepciune, Ca orice sărman din sat, Chiar l-am provocat la ”Luptă- Dreaptă”, pe-un ”Ales” din Stat. Cugetasem că, probabil, Dreptu-aveam, căci tot băteam Apa-n piuă, când ceream, Și, degeaba-n ”fapt”, stăteam. ”Sfada” a-nceput și, timpul, După Soare, a trecut, Fără ca vreunul, totuși, Un ”Ceva” să fi făcut. În final, Dreptatea, însă, Ca excepție-a învins Și, ”pornit”, ca orișicare, Chiar ”Victoria”-am pretins. El mi-a dat… o ”lămurire”: -Ia ce vrei!… De poți să iei. -Și atunci?… N-o las mai ”moale”. -Poți, pe ”coajă”, ca s-o… Ei? -Da, dar, totuși, lupta dreaptă? -Ai învins! Rânjit răspuns. -Da, dar, rezultatul?… Fapte? -Faptu-n sine… Ți-e de-ajuns. -Da, dar, totuși… Viitorul? -Bun e… Dacă e cu ”rost”. -Da, dar, totuși… Viitorul… -Te repeți… Chiar ”pici” de prost. M-a ”lovit” drept în orgoliu; Ori cedam, ori eram prost. -Bine, optez pentru-amândouă… -Vezi? Ca noi, ești ”prost-cu-rost”.

L-am privit cu nepăsarea Ce și scârba ascundea; Era chiar ”Hoppa-Mitică”, Ce-n picioare tot cădea. *