De-a lungul tăcerilor

-”șoaptă de noapte”-

De-a lungul tăcerilor, în umbra uitărilor, sub raze de vise cu speranțe ”stinse”, poposesc deodată la margini de faptă, aruncând privirea și plecând simțirea, la zări ce se-adună în dureri ce ”sună”, ascuțit, în noapte, când clipa se zbate, ca fluture-aruncat, în zbor zbuciumat, în vâltoarea vie, fără de vecie, din viață senină, strivită de tină, cu idei tăcute, în zadar pierdute, și doruri curmate, de-o ”șoaptă de noapte”.