De dincolo de ”Dincolo”

-Viitorul de o zi-

De dincolo de ”Dincolo”, s-a întors un Vis să-mi spună, că Soarele-n răsăritu-i, n-are timp să mai apună,

că Lumina-i ne-mblânzită, și face numai ce vrea, alungând cu-ncrâncenare, Umbra legată de ea,

iar Tăcerea-i îngrozită de murmur de voci neutre, renăscute-n neființă, fără a avea și ”mutre”,

căci Ființe nu există, ci doar nume șters de ele, într-un sens al neputinței, fără-a se-mpăna în piele,

totul într-un sens ilogic, cu Realul osândit să nu fie mai nimica, cât nu-i încă dovedit,

și-i o tainică himeră, căci, ce nu-i, nu e, și-atât, și, degeaba, ”neștiutul”, încearcă să ”facă gât”.

În concluzie, el Visul, vedea totul fără rost, cum normal e, și-o să fie, când o duci cu mult mai prost,

căci, nici Logica nu-i bună să hrănești Foamea cu ea, și de-aceea, Omul simplu, vrea și-Amarul să și-l bea.

Nu-i corect? Nici bine nu e? Nici n-am spus, cumva, c-ar fi, când un Vis zălud mi-arată, Veșnicia de o zi. *