Doamna Puffy

Mă certase Puffy, Cea cățea de rasă, Că, ea, ca o doamnă, N-are vilă-n ”casă”, C-auzise-n stradă, De-”Una”, cu ”bărbați”, Ce-a ”pus” de-o vilă În casdă ”culcați”. -Asta nu e ”doamnă”! I-am spus printre dinți. -Da-i ”cu multă stare”. -”De”…. mă scoți din minți. -N-ai, căci, de aceea, Prost c-o duci, te plângi. -Că tu, fără minte, Deșteaptă-o s-ajungi. -Voi aveți ”dreptate-a”; Pe piele se simte. -Io-te-te, isteața; Jocuri de cuvinte. -Ați făcut progrese; Acum ”dați” la ”minți”. -Deci tu stai chiar bine; Nu ai… ce să simți. -Fii și tu, cu mine, Mai ”tandru”, de vrei! -Vezi că ”întinzi coarda”! De pleznește-o iei. -Eu te-nvăț de bine, Chiar de n-are rost. -Cred că vrei, diseară, Să ”serbezi” un post. -Limitat în cuget, Ca și-n fapte… clar. -Vezi c-am prin grădină, Și bețe… ca dar. -Vai, vai, dintr-odată, Devii mai isteț! Bune-s pentru vilă, La mine-n coteț. -Ți-o ridic, dar banii?… Tu să îi aduci! -Eu o ”șterg” atuncea; Voi munci pe ”brânci”.

Și-a plecat netoata; Chiar m-a păcălit. Nu-i ardea de vilă, Ci de hoinărit.