Doi prieteni

-ca-ntr-o gară- -pt. melodie-

Doar cu grija unui mâine, Împărțind un colț de pâine, Doi prieteni s-au ”legat” Frați de cruce-n timp ”vărgat” De reci umbre de nevoi, Și de dricuri în convoi. Ref. S-au privit, în ochi, ”deschis”, Când mormintele-au închis, Cu o lacrimă fugară, Ca-ntr-o prăfuită gară.

Soarta a fost rea cu ei, C-au ajuns printre mișei, Și-au iubit aceeași fată, Cu o dragoste curată, Iar, când ambii au greșit, Unu-”a vrut”, și a pășit Singur, ”prag” legal, ”de fier”, Unde visele tot pier. Ref. S-au privit în ochi, ”deschis”: -Tu rămâi! Eu plec… închis… Cu o lacrimă fugară, Ca ”Adio!” într-o gară.

Sacrificiul lui, ”aparte”, Însemna ”cât mai departe”, Nu să uite ce-a iubit, Și, nicicum, ce a trăit, Ci doar dragostea, de frate, Și de fata, ce-i desparte. Ref. S-au privit în ochi ”deschis”, El, c-un un viitor ”închis”, Cu o lacrimă fugară, Ca-ntr-o părăsită gară.

Timpul a ”săpat” adânc… Undeva plânge un prunc. Sufletul e liniștit… ”Tăcerea” la ”odihnit”. S-au văzut în anii grei… El iubește-acuma trei. Ref. Se privesc în ochi ”deschis”, Cu trecutu-abia ”închis”, Cu o lacrimă fugară, Ca prieteni, într-o gară. *