Dorință

-înverzind copacii goi-

De din umbră de iubire, Căci, aici, dorit nu sunt, Îți trimit un semn prin Cerul, Ce-i comun pe-acest pământ. Tu îl vezi la fel ca mine; Ne-ntâlnim acolo sus, Eu ca nor, tu ca lumină, Prinși pe-același, poate, fus. Firul Timpului se-ntinde Din trecut, doar până azi; Mâine fi-vom împreună, Pe sub cetina de brazi. Eu voi sta cu tine-acolo, Ca o umbră de absent, Ferm convins că despărțirea E o formă de prezent. Dacă eu nu-mi iert greșeala, Fiind mai milostiv ca El, Cine oare-n poarta Sorții, Va decide, și-n ce fel? Dacă Cerul fără pată, Se va plictisi de noi, Ne-om retrage pe pământul Mai curat, doar după ploi. Timpul, de ne e prieten, Va uita poate de noi, Și-om avea o șansă nouă, Să-”nverzim” copacii goi. *