”Golul de tăcere”

-cei uitați-

Liniște-i, tăcut-au șoapte; Rugi nu sunt. Nici Dumnezei. ”Cei uitați” se-ntorc în golul De tăcere, strâns în ei. E-adunat cu-nverșunare; Doar cu sufletul îl vezi. Cu privirea-ncremenită, În ”Nimic” ajungi să crezi. Albul-plumburiu te-absoarbe; Ca pe-un ”eu”, tăcerea simți. Formele își pierd din sensuri; Scoase sunt, parcă, din minți. Palide culori și umbre Se rotesc… și se rotesc. Pete străvezii de vise, De privire se feresc. Tot încerci, dar nu sunt clare, Sunt ce simți, și încă dor. Zile, în vârtejul sorții Se întind doar ca decor. Liniște-i; fad, Timpul trece. Șoapta amintirii piere. Tot ce simți e doar durere, Căci ești ”golul de tăcere”. *