”Necunoscuta”

-și răsăritul nostru-

Pe sub scara timpului, Ghinionul ”paște”; Nenorocul viului: Moartea nu se naște. Dacă-ar fi și ea ca noi, Ar muri odată, Sau ar lenevi mai mult, Cu și fără plată.

Asta-i ea, ”Necunoscuta”, Fără ”știre” de părinți; Poate să se ”dea” oricine, Chiar că-i are-n ”slavă”, ”sfinți”. Argumentul ei e ”munca”, De la Iad, până la Cer; E plătită și la normă, Căci, prea mulți, deodată pier. De-obicei, nu-i ia pe grabă, Pregătindu-i din timp chiar. Nu e vina ei că omul, Și ”grămezi”, i-”oferă”-n dar. Pentru ”pofte”, gen războaie, Din prostie, sau greșeli, Doar pe-un ort, o-”ndoapă”-ntr-una, Cu și fără de tocmeli. Prețul nu e pe măsura Cheltuielilor ”la zi”, Căci, chiar și pe-o crimă simplă, Dau prea mult, oricine-ar fi. Una-i munca ”la bucată”, ”Manual”, car-va-să zică, Și-alta-n ”bandă”, la comandă, Luând, în ”masă”, tot ce ”pică”. Ea tot ia, golește-o țară, Și un neam, la locul lui, Ca al nostru, poate mâine, Ca un alt Isus, sub ”cui”. Este ”fierul” neputinței Unora de-a fi umani, Ura răbufnită-n mintea, La care-au rămas sărmani.

Din păcate, singuri soarta, Ne-o decidem cu-n vot ”strâmb”, Și, cu-aleși de ”mântuială”, Progresăm, Sisifi, pe-un dâmb. ”Drept” e-al” nostru? ”Ptiu tu drace!” Unde-am ”dat” și ce-a ”crăpat”. Liberi, fără Libertate, Merităm ce am ”pupat”. Răstigniți în glia sfântă, Avem lacrimi din belșug, Să udăm o nouă viață, Prinși la coarnele de plug. Cu trăirea prea ”slav-ită”, În umbre de bare reci, Vom fi iarăși neamul care, ”Răsăritu”-l vede-n beci?…

(noiembrie 2024)