”Niciunde”

Stau, la marginea Veciei, Cu priviri pierdute-n gol; Mă orbește, doar, Lumina, Ca pe-un peștișor în bol. Trece-o Clipă ”adumbrită”… O salut; nu îmi răspunde. Vine alta întristată Și se pierde în ”Niciunde”. Pâcla-mi îmbâcsește mintea, Obosită de trăit. Trupul șchioapătă în simțuri, Nesătule, din iubit. Libertatea mediocră, L-a ținut în hățuri des. Era pusă-n slujba țării, Ca un munte în plin șes. Fără dealuri răbdătoare, Crestele se scurg în hău. Să cobori n-ai nici o șansă; Doar priviri… păreri de rău. Las, cu grija-ndoliată De a neputinței vrere, Să mai treacă-o Clipă-două, Neștiind ce-mi poate cere. Mă decid și opresc una; Mă ”disip” încet în ea. Nu-mi acceptă ”rătăcirea”, Și-un răgaz, simt, vrea să-mi dea. O idee, ne-nțeleasă, Se strecoară-n mintea mea: ”Nemurirea nu-i mai bună Decât viața cea mai grea”… *