Iad în ”Cușca rânjitoare”

-cloaca-

Mă gândesc, de-o săptămână, să închid televizorul, ca să nu mă ducă gândul, să-l fac țăndări, cu toporul, și visez, că o minune, îmi permite chiar ”controlul”, celor ce-ngrozesc, prin vorbe, nenăscuții, cu ”poporul”, căci m-am săturat, să-și ”scoată, ochii”-n croncănit de corbi, și-”obturați”, s-arate ”calea”, neștiind ”brai”-ul de orbi, sperând să cobor la mintea porcilor, pociți în guri, și a curcilor plouate, ”murdare” în ”vorbituri”, sau a multor ”putini-ci-oase”, ”pofti-ci-oase”-n cont de lei, cu ”șezutu”-n ”răsărituri”, ”spă-lături” din scrot de zei, și mă rog, ca să se-ntâmple, ”fapta” cea dumnezeiască, pentru ”liniștirea” noastră, ce fac eu, ei să pățească: -să le tai ”sonoru”-n clipa când încearcă să ”mințească”, și să scuipe, în cuvinte, națiunea românească; -să le ”șterg” lumina feței, radiind numai ”plăcere”, când își bagă-n ”troacă” semeni, și-i ”îngroapă” în tăcere; -când ”bat” în prostie ”câmpii”, nou creați, prin ”defrișare”, să-i închid, cum se cuvine, chiar în ”Cușca rânjitoare”; -să blochez ”vrerea” străină, ce plătește ”murături”, ca să ne impună ”pacea”, ca ”tăcere”-n minți și-n guri. Dar… îi văd… mai cred că-s oameni… Da-i aud… și mă-ndoiesc… Simt ce sunt… O cloacă crasă… Mă ”trezesc”… cu ei ”trăiesc”. Fără șansă, schimb canalul, dar, ”din lac”, în ”puț-”, chiar cad; ăștia-s ei, mari ”feminine”, fără cumpene, în ”Iad”. *