Iepuri, și-atât

Pe un câmp ”pestriț”, Ca și lumea noastră, Se-”ndesa” o turmă, Ca florile-n glastră. ”Legată”, firește, De minți ”lucitoare”, Se văita adesea, Că, ”Nimic”, n-o doare. Trăia din pomana Muncii îndrăcite, Adormită-n ”umbra” Vorbei poruncite. La parada slujbei, Pe loc tropăia, Rar ”mișcându-și” mintea, Și atunci ”abia”. Liberi, cu-”nvoire”, Să ”urle” puteau, Sloganuri de ”bine”, Ce-n ”cap” se ”băteau”. Mai puteau, în ”voie”, Normal, cea de ”sus”, Să alerge-n transă, Și-n cercul impus. Am trecut pe-acolo; ”Câmpii” îi ”băteau”. Câțiva ”făcea gură”; Da-n rând nu mișcau. Nu prea aveau vise; Curaj nici atât. Păreau simplii iepuri, Cu ”leii” în gât. *