În cotidianul faptei

-prada ”aleșilor”-

(Mai presus de noi, ar trebui să-i privim doar pe toți ceilalți)

În cotidianul faptei umblă lumea-nebunită, ca să dreagă ce nu poate: ”Bunăstarea”-nchipuită.

Gâturi lungi, de așteptare, ochi holbați, ce văd tot prost, guri ”stoarse” la palavre, par că au, sau nu, vre-un rost.

Câte unul, câteodată, scârțâie, chiar franc, din dinți. -Lasă-l! zice gloata calmă. Și-a ieșit și el din minți.

Nu e milă-ndurătoare, nici compasiune pură, ci un fel de ” N-ai ce-i face! Dă și el, prostul, din gură”.

Ăștia sunt oamenii noștri, singuri, sau ”făcuți” grămadă, și-n sens fizic, și ca minte, pentru-”aleși”, un fel de ”pradă”.

Fiecare stă ”cu-minte(?)” cu urechile ciulite, ca s-audă, și s–”asculte”, D-”indicații”-n Net ”șoptite”.