În culoarea Infinitului

-clipa- Am încercat să pictez, în culoarea Infinitului, o clipă, ca viață de floare, de animal, și de om, dar culorile găsite își disipau sensibilitatea, într-un plumburiu de Timp gras. Am persistat, până într-un sfârșit, sau început, când negrul tăcut, nevăzut și inert, doar în simțuri prezent, a devenit luminos, dur și intens… atât de intens… Culorile dorite, iubitele mele culori, ș-au pierdut esența, și sensul, și rolul, și căldura, și valoarea, ca viață. Simțeam cum extremele distrug frumosul, și viul, și visul, iar gândul se zbat, în gaura neagră, a propriei trăiri, în Clipa infinită. *