În liniște, bârfa

Liniștea se-așterne rar; Scârțâie, pe drum, un car; Boi îl trag, boi îl conduc; Nu prea știu unde îl duc; Câinii latră a pustiu; Asta fac, c-atâta știu.

Două vaci, ”înfierbântate”, De necuvioase fapte, Tot bârfesc, invidioase, O ”vițea” cu țâțe joase, Cum c-au tras, cam mulți, de ele, C-ar fi neagră și la piele, Că nici mugetul, prea bine, Nu îl scoate, când, în fine, Și că stă ca ”tăntăloaia”, Chiar mai proastă decât oaia, Și că-i ”una”, sau că-i ”alta”, Și nu știe cine-i tata… … Ce mai, vorbărie pură, Gândită, precis, de gură, Despre viața lor diurnă De prin sat, să nu zic șură. *