În neliniștea trăirii

-”sângele” de viață-

Norilor, vă plângeți soarta, Triști, cu fețe-nlăcrimate, Sfidând însă orizonturi, Infinite-n libertate. Nu le-atingeți niciodată, Căci nu stau la locul lor, Chiar de, cu privirea, zarea, O ”fixați”, cuprinși de dor. În neliniștea trăirii, Imobilu-i moarte doar, În care Timpul se ”stinge”, ”Bătând” clipele mai rar. Făcând pașii-n ani-lumină, Peste Viață sare iute, Prețuind numai splendoarea Galaxiilor pierdute. Flori de foc, fără iubire, Se atrag… și se distrug; Apa, ”sângele” de viață, Nu poate să curgă-n rug. Ca urmare, trăiți Clipa, Cu tot ce-i etern în ea, Și-ignorați o veșnicie, Cu-ntunericul în ea. Savurați, din plin, lumina, Dar lăsați și pentru noi, Câte-o rază de speranță, Căci murim la fel ca voi. Voi, în lacrima de viață, Noi, în cea de sânge scurs; Ne-nfrățește doar pământul, Ca o ”transformare”-n curs. *