În noaptea ”închinării”

În noaptea ”închinării”, Tăcerea-negurată, Ne sfâșie credința Rămasă fără pată.

Teroarea se răsfiră În bruma de plăceri, Tivind cu-a ei neștire, Prea fragede păreri.

Bogată-n nesimțire, O urbe se îngroapă, În propria uitare, Sperând că, de ”ieri”, scapă.

Pustiul din lumina Crepusculară-n zori, Îl crede doar decorul, Păpușilor pe sfori.

Când umbra se revarsă Pe neamul ofilit, Privesc, cu-ngrijorare, ”Apusu”-n ”răsărit”.