În pustiul trăirii

-timpuri noi-

Prin ruinele trăirii, Răscolesc corbii-mbrăcați În sutana oarbă-a legii, La pofte, neînțărcați. Urmele, lăsate-n urmă, Pier în umbra de pustiu. O odă de libertate, Cântă-n gratii un scatiu. Lângă el, urlând: ”Dreptate!”, Ca , din el, să-și facă parte, Mari hiene-n tot ”pătate”, Vor doar ”posturi” pân-la moarte. ”Poftă-lungă”, și șacalii, Cuibăriți în umbra lor, Își exprimă ”sentimente” De ură, în candid cor. Scorpioni, ascunși cu grijă, În nisipuri mișcătoare, Par, ca taxele nocturne, Ce ne umplu de oroare. Nu departe, într-o oază, De un verde ”nesimțit”, S-a oprit hoarda pestriță, S-o ”pună” de ”asfințit”; Unii spun că Libertatea, Ce-ar cam fi, și n-ar prea fi, Alții că, pe foc, Dreptatea, Chiar ar lumina, ca-n zi. Ce-a ”ieșit”, Doamne ferește Să spun că-I ca pe la noi, Dar, oricum, ceva ce pute, A ceva de ”timpuri noi”… *