Într-o zi ”încărunțită”

Stau la geam, privind tăcerea, răsfirată de lumină. Liniștea, încet se scurge, fără viață, parcă-n ”vină”.

Într-o zi ”încărunțită”, de un timp înzăpezit, o Idee se destramă, dup-un gând cam ”repezit”. Adormită-n ”iarna” lungă, a tristeților perene, pare ca un strop de viață, pradă nopților eterne. Nu se zbate ca să iasă, căci nu vede-un viitor, în umanul fără șanse, cu moartea la purtător. Obosit de încercare, o las pradă timpului, născătorul de speranțe și groparul zborului. Ochii, lung privesc la geamul îmbâcsit doar de lumină, care nu-mi lăsa, privirea, să coboare înspre tină. Simt c-aș vrea să văd, iar, Cerul îmbrăcat în nori hazlii, schimbători ca visul tainic, alungat de zori de zi. Vreau să sorb, din nou, culoarea, florilor, ce, multe-n sus, și-etalează-obrăznicuțe, mici rochițe-n vânt ”sub-pus”. Și, uitând de tot ce poate, liniștea să o-nfioare, să mă las pradă plăcerii, de-a fi-n cap, ”bătut” de soare… *