Întrebarea

Oare când, și oare cine un răspuns poate să-mi dea? Oare voi trăi, aievea, sau voi fi, suflet spre-o stea? Întrebarea e în mine, ”adunată”-n timp trecut. Mintea încă n-o discerne; pact, cu inima-a făcut. În cuvinte, nu se poate s-o exprim; nici nu doresc. Simțămintele, se pare, doar prin ea, încă, ”trăiesc”. Ea e licărul de soare, ce se zbate printre nori; uneori, e asfințitul, alteori, plăpânzii zori. Plină e de înțelesuri și retorică-ntr-un fel; s-o-nțeleagă poate, poate, doar un om, la fel cu El. Voi susțineți: ”Nu există, ești nebun, de asta crezi! Mai insistă tu, ca prostul, și-o să vezi că, totul, pierzi!” Oare care-i întrebarea? Sincer, nu vreau să răspund, căci, oricum, nimeni nu ”vede”, ce nu știe nici un gând. *