Morocănos rău(voitor)

-frumuseți (denaturate)-

Dimineață, l-a sculat, prea devreme-o ”grabă”, Căci, pe bune, chiar era, plătit pentru-o ”treabă”; Trebuia să ”relateze”, ce-i frumos la ”țară”, Să decidem, dacă vrem… sau nu… primăvară.

Deci:

Nu îi place mai nimic, din ce vede-afară: -Soarele-i prea jos pe Cer; pâlpâie-ntr-o doară. -Norii-și bat joc și de el; îi ascund, răi, fața; -Nucul nu mai are cuc; cârâie doar cața. -Primăvara s-a grăbit; e aproape vară. -Cerul nu s-au potolit; a-nceput să toarnă. -Glodul tot s-a ”mocirlit”; râde-n umezeală. -Largi băltoace, s-au lungit; asta da scofală. -Ghioceii-s ”duși”, pleoștiți; în pământ se uită. -Clopoțeii lor n-au glas; tac, ca țara mută. -Vii culori ”țipă” la toți; sunt și ”arogante”. -Le susțin ostile flori; și mai spun că-s ”plante”. -Lungi lalele-s bete, cred; cupa lor e goală. -Minte n-au, căci nu au cap; mai rău ca la școală. -Alandala sar brândușe; se ”calcă” să iasă. -Mai au ”rude” în pământ; nouă nu ne pasă. -Lăcrimioare zac sub gard; verdele-l ”pătează”; -Zic că au miros divin; proastele, visează. -Cinci narcise saltă-n băț; ce înghesuială. -Se ”dau” mari, fără motiv; se-mbâcsesc în fală. -Și-au pus, pe corolă-un cerc; Mâzgăleli de ”soare”. -Se dau ”dive” și-n parfum; o miasmă-n boare.

Dar și,

Trei zambile se-opintesc, de pofte pătrunse, să-și ”acopere”, în mov, viciile-ascunse. De pe ”sus”, se varsă-n van și Lumina, trează, peste falsa frumusețe, de la țara ”varză”. Toporașii-s mici grămezi, risipite-n ”vraiște”, și, în ”trei culori” vopsiți, ”păscutul” îi paște. Frați pătați, ca ”partidiști”, se-mbulzesc aiurea, căutând un loc mai bun, după cum l-e firea. Pomii, îmbâcsiți” de flori, varsă-n van petale, ca să își ”aștearnă”-n glod, o cergă mai moale. Pe lungi crengi, buchete-n silă, rânjesc spre lumină, sau tânjesc, oricum se vaită că, rod, n-or să țină.

Cred c-ajunge!

Poarta scârțâie lugubru; iese… și se duce. Viața, pâine întărită, e, de spart, propice. De tăiat, un trai, e-o caznă; e cuțitul bont. E vândut, ca ”steel”, firește, de ”deștepți” cu ”cont”. Cei ”aleși” tot stau degeaba; vorba nu o irosesc. Cei ”pripiți”, invocă tihna; și țara… o părăsesc.

Sau nu…

Cei sărmani, ”sătui” de viața Ce, ca trai, o ”savurează”, Sunt, cu grijă, în statistici, Îndopați… cu ce visează.. Ăsta-i țelul, ăsta-i scopul, Celor ”mai egali” ca noi, Ce, ”pândind” la ”viitor uri”, Ne-ngroapă, din doi în doi. Dar ne-am înmulțit, pesemne, Și n-au locuri de mormânt; Cu ”cenușa” stau mai bine, C-aduc crivăț, când nu-i vânt. Ca urmare-n ”flămânzeală”, Ne conduc, chiar ne fac loc, Căci, ”micuți” la Stat, și minte, Avem loc, mai mulți, în foc…

Asta da căldură, din p/l/in oferită, De strigoi, ce țara, toată-o vor ”cernită”.

(2024, din ciclul ”Strigoii”)