Orbiți de prezent

-declinul-

Tu și ei, sau eu și noi, bieți umani, cu ochii goi, mari inconștienți smintiți, de prezent, mereu orbiți, în ăst timp nedefinit, cu omul ”neomenit”, nu vedem cum, un ”declin”, ”Scoate” neamul din ”destin”…

A trecut un an, Pământul iar, cu morți, s-a-”mbogățit”; când, din doi se naște unul, e ușor de împărțit moștenirea-n viitorul ce, cu grijă-a fost trecut pe-acea listă-a așteptării, cu nimica de făcut. Din păcate, în păcate, Omul se ”scufundă”-n țel, și se-”mperechează”-n pofte, cu alt ”el”, cu el la fel, iar de El, numai de bine, ”cuvântează”-n interes, și cu pumnu-n piept se bate, obosind, de prea mult stres. Ca urmare-odihna-i dulce, pentru cugetul ”tărcat”, ce nu simte, ce nu-l doare, și-i cu sine împăcat, chiar de nu lasă în urmă, nici copii, și nici nepoți, ci numai o groapă, care e uitată, mai de toți… *