Partea lui de-nțelepciune

-cum să…-

Cu o minte ”odihnită”, Așteptând ”slava-minune”, Și-a vândut, pe ”vorbe goale”, Partea lui de-nțelepciune. A rămas, cum zice lumea, Cam ”bătut în cap”, năuc, Repetând sloganuri false Ca un papagal cu cuc. ”Bla-bla-bla”-i turuia ”clanța”, Fără logică și șui, Când îi cășuna, ca-n streche, Să-și ia ”poftele” din cui. Auzise, de la zvonuri, Certe, căci pe Net erau, Că guvernul și poporul, Libertatea i-o furau. El chiar și-o dorea, deplină, Ca să stea degeaba-n pat, Și să ceară-n gura-mare, Ce poftea, bun, de la Stat. Cu un dram de conștiință, Se mira, dar nu prea tare, C-are dreptul, ca să țipe, Cât putea, în piața-mare. Că-i ”furată” Libertatea, Nu se prea ”pupa” de loc, Cu puzderia de tineri, Ce, în lume-o ”luau din loc”.

Netul zice: ”E manevră! Cei mai mulți sărmani rămân, Cert, ținuți cu forța-n în țară, Să nu piară-un neam român. Astea sunt pretenții false; Ce nevoie-i de popor? Ca să dea un nume țării? La ”C.E.”-s cozi de topor…”

Bate vântul ”libertății” De-a nu mai gândi de-fel, Fără griji că n-ai dreptate, Sperând totul de la El. Dacă-ți dă, e numai bine; Dacă nu, e voia Lui. Iar ”manifestanții”, în poartă, Sus, la Rai, nu poți să-i pui. Totu-i bine, când ”Tăcerea”, Se ”imprimă”-n toți, prin ”bici” Și ”cătușele” din lege, Ca să facă ”guriți” mici. Cum să dai, prost, cu piciorul, La o șansă-atât de ”ștearsă”, De pe lista cu pretenții, De-a avea, în lume-o ”casă”? Cum să n-accepți nedreptatea, Ca pe-un ”dat”, nu ca pe-un ”luat”, De pe capul celor care, Nu vor s-aibă, fân, ca pat? Cum să n-ai dreptul, la ură, Liber ”frâu”, când vrei, să-i dai, Și să faci, ce îți mai vine, Chiar de-n ”carne vie” tai? Cum să nu accepți norocul De a nu gândi de loc, Când poate-un străin s-o facă, Chiar de pune-un neam pe ”foc”?…