Pas de iarnă

-ruga de învinși-

Toamna și-a pierdut curajul De-a mai zăbovi nițel. Iarna-a pus, prin ger, piciorul, Zdrobind viețile sub el. Un coșmar ”amar” e totul; ”Coasa”-i rece, ca de fier. Vii ”lumini” sunt secerate; Și culorile mai pier. Totu-n jur pare durere; Geamăt de tăcere ”stins”. Vântul și-a pierdut din suflu; Aerul tremură-nvins. Ca cenușa-n foc, ”trăirea” Se transformă-n ce nu e. Florile își pierd menirea, Întrebându-se: ”De ce?” Mici boboci, ”crescuți” de ele Cu ”căldură”-au tresărit; Înghețați la sânul mamei, Nu mai ”prind” alt răsărit. Oamenii tot trec și, lacrimi, Nu mai au, în haos prinși. Suflul morții se abate, Peste ”ruga de învinși”… *