Plugușor

(deturnat de rea-lități) -în vântul dreptății-

Aho, aho, cu minți bărbați, la ”tărie” prea schimbați, stați puțin și m-ascultați, să vă spun ce suportați:

S-a sculat, ce-i drept, cu jalea în piept, un om din popor, nărăvit la dor, și-a încălecat, pe-o sticlă Muscat, ”motănel” de vie, Dumnezeu s-o ție, și-n scări a urcat, pe trepte a stat, sticla s-o golească, să nu nărăvească, și alții la ea, căci e vremea grea, și, ”goluță” ea, s-o pupe mai vrea, cam chiar fără rost, ca un sincer prost, și, fudul la cap, mai rău ca un țap, s-a decis pe loc, că doar n-o fi foc, să-ncerce la birt, cu alta un flirt, fără mariaj, căci n-are garaj, doar cu gânduri ”goale”, de inel, sau țoale, fără popă dur, ce-l dorește ”pur”, nu-n sens de ”tării”, ci de ”pirostrii”, și la casa lui, cu poftele-n cui, de băut, normal, nu soață, formal, și de renunțat, la cel ”Cal bălțat”, bodega din sat, ce te lasă ”lat, pe asfaltul nou, adormit ca bou, sau în ”prag” de șanț, fără nici un ”sfanț”, și dator vândut, în vis drag ”pierdut”, lângă un butoi, cu amici mai ”goi”, ce, ”umpluți” se vor, ca ”aleșii”-n for, sau pe la guvern, cimitir etern, d-elefanți bătrâni, cu ”cinstea” în mâini,

deci, un vis pe cinste, care nu te minte, despre cea dreptate, care nu se-mparte, cu primarul ”tare”, cu ”spatele” mare, cu proptea ”curată”, cu legea ”trucată”, după ”cum-se-cade”, nu ca tine bade, ce mai crezi ”povești”, și-n jur nu privești, cum înjură-o lume, ”sătulă” de foame, ce tot dă târcoale, pe la ”vide” oale, slabă, ”ca la carte”, chiar de n-are parte, cu burta-ntr-o rână, și cu pofta-n mână, căci atât a luat, când, la ei, s-a ”dat”, și-a țipat, fățiș, din legea hățiș, … că-s… ce ”aia” sunt, dar, s-a ”aia”-n vânt…