Pseudo plugușor,

în umbra Luminii

Aho-aho oameni flămânzi, de dreptate cam bolânzi, stați puțin și nu mâncați, burta să n-o saturați, că v-aduce Moșu-acum, cârnăciori… făcuți cam scrum, și fripturi de vită stearpă, ce-au intrat, cam mult, la apă, și o ciorbă de doi bani, la ”împerecheri” de ani, dar promit, sătui veți fii, cam la anul, într-o zi, nu mă întrebați în care, căci februarie e mare, poate-n douăzecișinouă, vă vor da, ceva, și vouă, căci, oricum, ce nu aveți, n-are rost să și cereți, căci primiți un șut cinstit, să plecați cum ați venit.

Ia urați, cu foc, flăcăi, liberi să trăiți pe văi, de-s în țară-i mai frumos, chiar de-afară-i mai bănos, și gândiți-vă că viața, e mai largă decât piața, căci a ”vinde” nu-i destul, sufletul, de nu-i sătul, și-i ușor să tai un pom, și să-njuri un simplu om, dar e infinit mai greu, cu, sau fără Dumnezeu, să creezi o mică floare, sau să-nvii un ”drag” ce moare, căci și mila este-un dar, chiar de o simțiți mai rar, c-aveți dreptul la cuvânt, la iubire și la ”cânt”, că puteți să dăruiți, nu numai ca să ”cerșiți”, nu cuvinte-mbârligate, ci mărunte, dar dragi ”fapte”, căci credința-i lucru sfânt pe, și în, scumpul pământ, și, de liniște faceți, și-un minut, dacă tăceți, veți putea strânge, în gând, mâna, unui ”rău”, sau ”blând”, și-mpăcați cu voi, în voi, să pășiți pe ”drumuri” noi, iar de ”nimeriți” și-o Cale, știu, cu trudă și cu jale, veți vedea și o Lumină… cât mai vrea, Domnul, s-o ”țină”…