Rămas bun, ”doamnă”!

-Unde-i Buni?…

La o margine de Timp, Într-un miez uscat de toamnă, Coasa-și face drum prin Viață, Neștiind ce-nseamnă-o ”doamnă”. Luciul veșted de lumină, Pâlpâie a lumânare, Și așterne-o umbră lungă, Ca o urmă de uitare. Foșnetul de voci împarte, Liniștea în părți stinghere, Ce se-ascund înfiorate, În a minților unghere. Cu o marjă de eroare, Mult mai mare decât ”Totul”, Clopotul își drege glasul, Anunțând, scurt, rece, ”faptul”. Mama fiilor, tăcută, ”Dincolo”-și târșește pasul, Lăsând lespedea tăcerii, Să-i ascundă, de noi, glasul. Un ”Adio!”-n veșnicie, E prea mult… Un ”Rămas-bun!” E iubirea în cuvântul, Ce, urmașii ei, îl spun. … Lacrima se scurge-n taină, Pe un zâmbet, ”mai-de-treabă”, Ca să-l vadă și nepotul, -Unde-i Buni? Când întreabă… (10.2024… a murit mama lui Tibi, tatăl lui Alex)