Sătui de bine

-cozi de topor-

În vâltoarea ”răbufnirii”, țara e ”scuipată”-n silă; Libertatea-i ”vinovată”, c-a ”crescut”, dușmani, cu milă.

Sătui de bine-n burtă, nu în minte, Cu poftele-ațâțate-n zarul vieții, Ei ”scot” din ziduri sfintele icoane Și, din morminte-și vând, febrili, părinții. Pământul, gol, îl vor ”strigoii”-n labă, Și fără cruci de neam, Doamne-ferește, Căci pot să lase rădăcini, în vatră, Din care-un nou lăstar, să poată crește. În inocența ignoranței crase, Al timpului ”tic-toc”, pe ”bit” îl ”joacă”, Căci el le ține loc de judecată, Și le arată, ”rău”, cât pot să facă. Convinși că libertatea-i o corvoadă, Ce vrea, ca ei, pe ceilații, să-i respecte, Căci au și ei, aceleași drepturi sfinte, Sărută ”cizme” de stăpân, ”slavi te”. Cuprinși de ”sârguința” răzvrătirii, Negând ce nu concep, sau ce există, Cu-o minte ne-nhămată la cultură, Vor ca să facă țara, iar, ”marxistă”. În răbufniri de ură iau făclia, Prin foc, să purifice un popor, Și, adormiți, în somnul chibzuinței, Sunt manevrați ca (,) coadă de topor.

Fără lacrimi sau cuvinte, mi se plânge, azi, pe umăr; ”Start!”, spre-o perspectivă sumbră, de la trei, spre zero, număr.

(din ciclul ”Strigoii”)