Simplu urban

-în simplitatea realității-

Departe, în zare, un nor se destramă; e greu să concepem, și-un Cer fără dramă. Mă văd, prin fereastră, ca simplu urban, ce-și târâie viața în umbra de ban. Prea mulți, ca și mine, din vise tot sar, lăsând doar o urmă din ceea ce par.

Țanțoș trece-un oareșicare, Cu tenul cam măsliniu, Căutând parcă privirea, Celor ce-s mirați că-i viu. O pereche, ”îngrădită” De ”con-viețuiri” prea lungi, Vede cerul în zăbrele, Și viața pictată-n dungi. Un copil, ”cărat” de-un tată, Cam ca vai de mama lui, E certat, doar spre-al lui bine, Dar cu bucuria-n cui. Un flăcău, cu telefonul, Mult mai îndrăgit ca frații, Părăsindu-i fără jenă, S-a ”lipit”, la joc, de alții. Un căruț plimbă o mamă Cu un chip frumos, dar trist; Parcă-ar fi Maria care, Și-a ”pierdut” micuțul Crist. Cu o grabă nedorită, Un fudul cu fruntea-ngustă, Drum își face, fără jenă, Spre o ”țoapă” scurtă-n fustă. Doi bătrâni, aduși de spate, Cu părul cernit de ani, Își zâmbesc, ciudat, și-acuma, Chiar și afectați de bani. …

Sunt din viață adunate, adevăruri ne-nflorite, nu minciuni apreciate, pe la noi, prea mult iubite. Pur și simplu-n pas cu viața, printre oameni buni, sau nu, am scrutat realitatea, unde-n umbră, stai și tu. Unele-s trăiri cu clipa, altele-s șuvoi de vis, iar puține-s pentru minte, pentru cei cu creier ”lis”.