Și dreptul lui la ”zis”

-îndoiala-

… -Ieri, mi-ai zis, nu ”Cuțu-cuțu!”, Și nici ”Marș!”, ci doar ”Pis-pis!”, Dup-o lungă teorie, Când mi-ai dat dreptul la ”zis”. Bine-l am, dar ai pretenții Să-ți fac ”zisul” de îndată, Când te copleșește-n silă, ”Libertatea” ta ciudată. Tu, ca toți, ai ”drep” la toate, Liber ești, să faci, ce vrei, Deci, să fii egal, sub lege, Cu golani și derbedei. Din păcate, tu, un ”ciu-ciu”, Cum se zice pe la noi, L-ai făcu, ”urlând” degeaba, Și la ”ulii”, și la ”boi”. Iar pe noi, ne ”bagi” în multe, Dar, în seamă, mai deloc, Și, dacă lătrăm vecina, Tu ne ”pui”, cu-n ”marș!”, la ”loc”. Chiar de negi, cu ”vorba” asta, ”Marș”, și tu te-ai învățat, Când ți se trântește ușa, Și, cu ea, ești ”răs-fățat” Ai ajuns de toată mila Și în ochii lor, să știi, Căci au ”pus” de-o lumânare, Speranță la morții vii. Dreptu-l ai ca, viitorul, Să-l parcurgi, cum vrei, pe brânci, Dar și, în prezent, cu piatra, Ca ”deștept”, în lac, s-arunci. Nu ”deștept”? Aaa! Ei scot piatra ”Spălăcită” fără rost? Cum să îmi permit, stăpâne, Să te fac, cum ești, și-ai fost. Ca și mine-ai și tu șansa Dreptului de-a îndura, Căci de e mai multă jale, Țara nu s-o supăra. Pentru noi, e țara mică, Asta-n care lăfăim, ”Scandal ivi” la carne lipsă, ”Răs plătiți” cu ce pățim. Câte un picior în spate, Ca și voi, în fund să pici, Sau un colț, canin de frate, Când, de drepturi, ceva zici. Noi ca noi, ne sugem burta, Și răbdăm și-o săptămână, Dar voi, ”hămesiți” de drepturi, Vreți mereu ceva la mână. Că băgați o parte-n gură, Ca să faceți doar gunoi, E-o ”aranjatură”-ntreagă, Între voi, doar pentru voi. Este dreptul tău, desigur, Singur ca să faci ce poți, Dar, la ”murdărit” pământul, Cum de vă-nțelegeți toți? C-unde-s mulți, cearta e-n floare, Unde-s doi, e pe ”pornit”, Cu, sau fără rost, căci ”merge” Și-adevărul pur-scornit. Asta pare chintesența Dreptului la zis ”tradus”, Exceptând, mă rog, nebunii, Care vă cam ”iau” de ”sus”. Șansa ta, să scapi mai teafăr, E, că ”marii” nu citesc, Și, de-i ”tragi” la ”socoteală”, După ea se cam pitesc. Ca urmare-ai libertatea, Cum vrei tu, să-ți ”faci de cap”, Cu, sau fără pic de minte, Căci, oricum, tot ieși de țap. Vina ta-i pre-meditată, Ca și gândul nerostit, Ca la noi Luna, ce cere, Să lătrăm mai potolit. Tu spui că ai dreptul sacru, Să-ți ”dai drumu”-n orice ”zis”; Bine, ”latră”, cum îți vine, Nu cu glasul de ”pis-pis”!…

Cu privirea înspre poartă, Și-a-ntreptat spre mine coada, Și, la ”marș! și alte ”vorbe”, El, chiar mi-a făcut cu laba. Incredul priveam potaia Ce își aroga un drept, De a-mi da, cu nonșalanță, Cu umanul, peste sept. Dar dacă avea dreptate?… Era dreptul ei… și-atât. Mă-”neca” o îndoială; Ptiu!… Omu-mi stătea în gât…