Străin în țara mea

Tratat, cum nu se cade, de stat, după cum vrea, mă simt, și rău îmi pare, străin în țara mea.

Cu inima-ndoită de remușcări tardive, regret c-am pus ștampila pe nume-acum nocive.

Aș vrea să șterg trecutul, pierdut, cu-n viitor, în care să pun, totuși, speranță-n muritor.

Sătul de așteptarea progresului promis, renunț la coada lungă, pentr-un formal permis.

Rămân lângă mulțimea îngenunchiată-n drum, ce stoarce-n van reci lacrimi, să-nvie vise scrum.

În rugăciuni precare, câțiva tot mai încearcă, s-ajungă și la Domnul, ce azi, lipsește parcă.

Pe chipuri ofilite, tristețea crunt vibrează, și glia soarbe viața, prin Moartea încă trează.

Arzând, lumina cade din soare-nsângerat; o alta nu se simte… și Ceru-i supărat…