Tablou de mamă

În umbra zilelor curente, Cu voci în dangăt de cavou, Tu ești un licăr de speranță, Înfiripat în drag tablou.

Pe drumul vieții, pietruit Cu fapte la-ntâmplare, Tu ai trecut, ”strângând” din gând, Ca cel ce știe, și îl doare. A fost de milă-n amintirea Trecutului ”neprăfuit”, Sau ”blânda” formă a credinței, Ce-ajută un năpăstuit? Ce-a fost? Ce e? Răspunsuri multe Ca motivare se pot da; Esența, însă, e ”valoarea”, Mai simplu zis, inima ta. Poți presupune că, acolo, Sălașul, Duhul și-a făcut; Trimis de El? Adus de tine?… El suferă, în noi, tăcut. Iubirea-ți s-a răsfrânt în mila Nu de un om, ci de mai mulți, Te văd, cum sinceră-n credință, ”Săruți picioare de desculți”. E gestul Lui, ca moștenire, Umanității oferit; Tu, fiica Lui, cea iubitoare, Dovadă ești, că n-a murit. *