Tabloul de Viață

-contururi-

Un om a pictat, cu Noapte, Tăcerea; Tabloul de Viață, contururi a prins. Fundalul opac sugera, vag, plăcerea; Un licăr de jale, din colț, s-a desprins. Pictura, în sine, părea resemnată, Cu-n suflet aparte, ca de copil. O pată de umbră urca vinovată, Pe-un drum fără capăt, ascuns însă-abil. Culori, ca mici zdrențe, de gânduri zdrobite, Săreau, nu în ochi, ci în negrul destins, Ca vise, în fala luminii orbite, Ce, tristă, pe cerga trăirii, s-a-ntins. Nuanțe deschise, închise-n carouri De plumbi ce slăveau și sensul de greu, Scoteau și un sunet, de fapte-n ecouri, Ce-n gol se pierdeau, în șoapte, mereu. În curbe lascive, o liniște-ntoarsă Pe-o parte, ca norul de munte rănit, Sfida, adâncită-ntr-o tușă lăptoasă, Șuvoiul de lacrimi, de timpuri pornit. N-aveau nici o dată, sau noimă, în forma Ascunsă și ea, ca un cuget defunct, Da-n vaietul stins, al cascadei de teamă, Contururi prindea, tabloul cu-n prunc. *